Povestea Noastră
După ani buni de voluntariat, ne-am dat seama că lucrurile nu se pot schimba de la sine, la nivel de comunitate, decât dacă începem de la rădăcina problemei și construim prin proiecte pentru lumea în care vrem să trăim. Este nevoie de schimbarea unor mentălitați, de implementarea de programe și campanii cu impact asupra unui număr mare de oameni care, odată conștientizați, la randul lor pot ajuta, pot schimba situațiile negative din jurul lor, pot lupta pentru dreptul la viață, la educație, la sănătate, la un trai mai bun.
Un gest mic din partea noastră poate însemna o schimbare colosală în viața celor care au nevoie de ajutor. Asociația Dincolo de Azi a fost creată pentru a sprijini inițiativele și eforturile oamenilor care vor să ajute. Proiectul nostru de suflet este construirea unei lumi mai bune pentru copiii cu cancer, pentru nou-născuți dar implementam și proiecte pentru ajutorarea altor oameni vulnerabili și sprijinirea unor proiecte de educație, cultură și mediu.
Suntem o echipă de oameni care gândesc și simt la fel, lucrează împreună pentru a avea un impact semnificativ atât în viețile copiilor bolnavi de cancer și ale familiilor lor cat și a tuturor persoanelor care au nevoie de sprijin.
Dorim să promovăm ideea de implicare, responsabilitate și voluntariat în comunitate, susținerea ideii de solidaritate umană și ajutorare a persoanelor aflate în dificultate.
Misiune Viziune Valori
Misiune
Misiunea existenței asociației este aceea de le oferi un sprijin copiilor și vârstnicilor aflați în deznădejde și care au nevoie de suport, îndrumare, ajutor terapeutic specializat, oportunități de dezvoltare și un refugiu pentru ca viața să le zâmbească din nou.
Viziune
Asociația Dincolo de Azi vizează dezvoltarea unui centru de servicii comunitare la nivel local care să ofere sprijin pentru grupuri vulnerabile de copii și vârstnici prin îmbunătățirea competențelor tehnice, dezvoltarea aptitudinilor sociale, consiliere, networking.
Valori
Dăruire
Iubire
Noblețe
Compasiune
Onoare
Loialitate
Optimism
Devotament
Empatie
Altruism
Zâmbete
Impreună
Servicii
Asigurarea de medicamente
Cand viata unui pui de om depinde de un medicament, principalul obiectiv devine asigurarea continuității tratamentului. Asociația Dincolo de Azi face eforturi pentru procurarea medicamentelor esențiale atunci când acestea lipsesc.
Ajutam prin gura de oxigen din afara spitalului
Periodic ieșim în afara spitalului. Copiii au nevoie să respire aerul normalității, să vadă cerul, să simtă bucuria copilăriei. Pentru ca psihicul lor și al familiilor lor să poată prinde putere și pentru a mai scutura putin din povara bolii.
Sprijin financiar
Ajutam prin acordarea de sprijin financiar pentru efectuarea de analize si investigatii medicale suplimentare
Sprijin financiar sub formă de burse
Ajutam prin acordarea de sprijin financiar sub forma de burse pentru copiii care vor sa performeze